Un tânăr de 24 de ani din Biled a fost reținut, iar în cursul zilei de joi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Acesta riscă închisoarea pentru mai multe furturi efectuate în ultimele luni ale anului 2012.
Un timișorean a fost reținut pentru 24 de ore și urmează ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru furt. Bărbatul a fost prin în flagrat în timp ce încărca într-un autotren un tronson al unei macarale, pe care a dezmembrat-o, urmând să o vândă.
Instanța a hotărât cercetarea în stare de libertate a unui tânăr, prins în flagrant de polițiști în timp ce fura, împreună cu un alt tânăr, combustibil dintr-un autotren parcat pe DN 6. Până la sosirea polițiștilor, cei doi au scos din autotren peste 200 de litri de combustibil.
Un tânăr a fost prins de poliţiştii locali cu o bicicletă care nu-i aparţinea după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului printr-o intersecţie din Timişoara. Vorbim despre un gălăţean de 25 de ani care le-a spus agenţilor că a găsit bicicleta... pe o stradă din oraş şi a plecat cu ea.
Poliţiştii locali au reuşit să-l prindă pe unul dintre hoţii care dădeau atacul, noaptea, la umbrelele de la terasele din zona centrală a Timişoarei. Este vorba despre un tânăr surprins în timp ce încerca să fure o umbrelă din Piaţa Victoriei împreună cu o altă persoană, aceasta din urmă reuşind să scape de agenţi.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
1
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
15
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
1
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.