Un timișorean de 21 de ani este acum cercetat penal pentru furt calificat. Tânărul a furat de pe două mașini oglinzile în valoare de 4.500 de lei, pe care a încercat apoi să le vândă cu ajutorul unui bucureștean.
Jandarmii de la gruparea mobilă au prins un timișorean care a furat zece coli din tablă, rezultate din dezasamblarea fostei hale de legume și fructe din Piața Iosefin din Timișoara. Din spusele suspectului, acesta intenționa să folosească tabla pentru a-și repara o anexă din curtea casei. Timișoreanul este acum cercetat penal pentru furt calificat.
Un clujean riscă acum să ajungă după gratii, după ce a dat o spargere de 4.000 de lei. Ghinionul bărbatului a fost că polițiștii l-au prins la doar o oră după ce a spart garajul din care a furat bunurile. Suspectul a fost reținut, fiind acuzat de furt calificat.
Un timișorean riscă să ajungă după gratii, fiind acuzat de furt calificat. Ghinionul său a fost că un polițist, aflat în timpul liber, l-a văzut, duminică seara, când a furat portofelul unei tinere, apoi s-a urcat într-un taxi și a plecat. Acesta a fost prins câteva străzi mai încolo.
Un bărbat din Timiș se dădea drept surdo-mut și mergea pe la casele oamenilor să cerșească. Dacă proprietarii nu îl observau intrând, punea mâna pe ce apuca și fugea. Luni dimineața, polițiștii din Periam au reușit să îl prindă, iar, în urma verificărilor, s-a stabilit că este suspectat pentru trei furturi din locuință.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
1
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
15
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
1
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.