Noapte cu ghinion pentru un tânăr de 17 ani din Timișoara. Băiatul a ajuns în arestul poliției, după ce a fost prins în timp ce încerca să fure dintr-o mașină.
Tupeu maxim pentru un hoț de 41 de ani din Timișoara. După ce a furat bunuri în valoare de 20 de mii de lei din garajul unei societăți comerciale, s-a urcat la volan, deși nu avea permis, și a plecat să transporte, la loc sigur, marfa furată. Cursa i-a fost însă întreruptă de polițiști.
Un tânăr de 23 de ani din Caraş-Severin riscă să petreacă următorii ani în spatele gratiilor, după ce a fost prins de poliţiştii din Timişoara şi acuzat că a spart o firmă de pe Calea Aradului, de unde a furat un laptop de aproape 1.000 de euro.
Tupeu maxim pentru un băiat de 15 ani din Săcel, Maramureș. El a pus mâna pe un topor și și-a croit drum până în interiorul unui magazin de unde a furat peste 2.000 de lei. Ceea ce nu a luat în calcul a fost alarma care a început să sune în momentul în care a spart, cu toporul, geamul magazinului.
Polițiștii i-au pus afacerea pe butuci unui tânăr de 25 de ani din Timișoara. Bărbatul, angajat la o societate comercială din Timișoara, a fost prins în timp ce încerca să plece acasă cu zeci de bunuri furate. Dacă ar fi scăpat, și-ar fi rotunjit frumos veniturile cu marfa sustrasă.
Mapamond
Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă prin apropierea Pământului, fără să existe vreun risc de impact, potrivit informațiilor transmise de Agenția Spațială Europeană (ESA), citate de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu a finalizat vânzarea casei sale din Giroc pentru 450.000 de euro, o tranzacție începută prin acte semnate încă din 2022.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara ar putea avea un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor destinat copiilor, adolescenților și adulților. Primăria propune transferul unei clădiri de pe strada Independenței pentru amenajarea noului serviciu.
Ştiri din Timiș
CCIA Timiș lansează cea de-a doua grupă a cursului gratuit „Operator introducere, validare și prelucrare date”, organizat prin proiectul european FlexCop. Cursul începe în septembrie 2026 și include pregătire în gestionarea datelor, Excel, Power BI și inteligență artificială. Participarea este gratuită pentru angajații eligibili din Regiunea Vest.
Economic
Începând cu 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în luna martie. Măsura vizează în special angajații remunerați la nivelul salariului minim și aduce o majorare de 275 de lei brut pe lună. UPDATE. ITM Timiș: Salariile modificate trebuie raportate în 20 de zile
3
Capitală Culturală
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește, sâmbătă, 27 iunie, de la ora 12:00, vernisajul expoziției colective „Danube Revisited”, un eveniment dedicat artei contemporane și reflecției asupra unuia dintre cele mai importante simboluri europene – fluviul Dunărea.
România
Temperaturile ridicate favorizează alterarea rapidă a alimentelor, iar riscul de toxiinfecții alimentare crește semnificativ în această perioadă. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) le recomandă românilor să fie atenți atât la locul din care cumpără produsele, cât și la modul în care le transportă, le păstrează și le prepară.
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de vreme călduroasă, precum și o alertă Cod portocaliu de caniculă pentru 11 județe, valabile joi și vineri.