Lună plină pentru un tânăr de 21 de ani din Nădrag, județul Timiș. El s-a specializat în spargerea de locuințe, iar în decembrie a dat mai multe lovituri în case aflate în localitatea în care locuia. La ultimul furt a fost reținut în flagrant de polițiști.
Clipe de groază pentru o femeie din Tormac. Ea s-a trezit cu un tânăr care i-a intrat în casă și care, sub amenințarea cuțitului, a tâlhărit-o de bruma de bani pe care o avea în locuință. Băiatul are numai 18 ani și este din Tomnatic.
Disperare mare în rândurile hoților din Timișoara. Unii dintre ei au ajuns să fure orice acum, în prag de sărbători. Este și cazul unui bărbat care și-a riscat libertatea pentru mai multe haine, pe care le-a furat dintr-un imobil din orașul de pe Bega.
Colecție de infracțiuni pentru un tânăr de 17 ani din localitatea Diniaș, județul Timiș. El a fost prins de polițiști după ce a furat o mașină și a ajuns cu ea la Timișoara, unde lovit alte trei autoturisme parcate regulamentar. Pe lângă că nu avea permis adolescentul mai era și beat.
Pedeapsă primită după doi ani de procese pentru un tânăr de 23 de ani din Periam. El a fost condamnat la trei ani și două luni după ce, în 2011, a furat o mașină și a fost implicat și într-un accident de circulație. Mai mult, hoțul nici măcar nu avea permis.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Între 25 și 27 iunie, BYD Autoglobus Timișoara organizează evenimentul oficial de lansare al noului DOLPHIN G DM-i - noul hatchback care îmbină plăcerea condusului electric cu libertatea de a merge mai departe, fără compromisuri.
Utile
Joi, 25 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
Două cutremure catastrofale, produse la scurt timp unul de celălalt, au provocat prăbușirea mai multor clădiri în capitala Caracas și în alte orașe. Au fost înregistrate magnitudini de 7,2 și 7,5 pe Richter.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit joi dimineața la o fabrică de peleți din localitatea Darova, mobilizând zeci de pompieri din Lugoj, Buziaș și Timișoara. Flăcările au cuprins întreaga hală. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții, întâlniri literare sau expoziții.
Mapamond
Datoria publică a României este estimată să ajungă la 61,6% din PIB în 2026 și la 63,4% în 2027, urmând să crească până la aproximativ 90% din PIB în 2036, potrivit Raportului de convergență pentru 2026 publicat de Comisia Europeană.
5
Eveniment
Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs miercuri după-masă, pe DN 6, în județul Timiș.