Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sentimental Value”, revenirea regizorului Joachim Trier după succesul peliculei „The Worst Person in the World”. De această dată acesta aduce pe marile ecrane o poveste despre două surori, care se reîntâlnesc cu tatăl lor îndepărtat și trebuie să înfrunte secretele, regretele și alegerile care le-au modelat viețile.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Giroc, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara (CRTS), organizează o campanie de donare de sânge în 2 februarie, între orele 8:00 și 13:00, la Căminul Cultural Giroc.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă și în 2026 programul „UVT pentru elevi”, oferind sprijin gratuit elevilor din întreaga țară. Proiectul include sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, concursuri educaționale și consiliere individuală în carieră.
Eveniment
Momente de panică după-amiază în comuna Cenei, unde un incendiu izbucnit într-o bucătărie a rănit două persoane, o persoană adultă și o minoră.
Sănătate
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a efectuat vineri, 16 ianuarie, o vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde s-a întâlnit cu conducerea unității, șefi de secție și medici. Discuțiile au vizat teme importante pentru sistemul medical românesc, precum malpraxisul, medicina defensivă, burnout-ul în rândul personalului medical și lipsa medicilor de familie.
1
Eveniment
Transporturi ilegale de migranți, plătite cu sume de până la 1.000 de euro, au fost descoperite de polițiștii de frontieră în județul Timiș. Doi bărbați de origine pakistaneză au ajuns în arest preventiv.
Eveniment
Autoritățile transmit vineri că au stabilit cauza deflagrației de la Lugoj, unde au fost rănite și trei cadre MAI.
România
Taxe și impozite majorate, scumpiri vertiginoase ale produselor de larg consum, instabilitate economică și măsuri de austeritate țintite ostentativ către cei vulnerabili. În acest context, cum va fi 2026 pentru cei împovărați de credite? Va fi un an cu dobânzi sufocante? Sau, dimpotrivă, va bate un vânt propice pentru un nou val de împrumuturi?
1