Sâmbătă noaptea, Heaven Outdoor a fost gazda unei noi petreceri extraordinare, care l-a adus la pupitrul de mixaj pe DJ-ul francez Jed Wong, invitatul special al party-ului oferindu-le celor prezenţi un set bine clădit, cu multe momente de excepţie.
Sub genericul deja cunoscut Saturday Magic, petrecerea de sâmbătă noaptea, din clubul Heaven din Timișoara, a avut parte de succes în rândul amatorilor de distracție din oraș. Muzica a făcut casă bună cu cocktail-urile răcoroase, iar animatoarele pline de energie au întreținut atmosfera până spre dimineață.
Șase persoane de la ştrandurile No Name şi Heaven din Timișoara au fost ridicate duminică de poliţişti. Pe tot parcursul zilei reprezentanţii celor două baze de agrement au permis accesul gratuit persoanelor care au demonstrat, cu buletinul, că au votat la referendumul pentru demiterea președintelui României.
Alex Ryba a încins atmosfera, vineri seara, la la Heaven Pool&lounge. Petrecerea s-a întins până dimineaţa cu DJ – ul oficial al trupei Parov Stelar.
La solicitarea publicului,Alex Ryba – DJ – ul oficial al Parov Stelar Band - se întoarce in România, vineri, 13 iulie, fiind invitat să mixeze la Heaven Pool & Lounge în cadrul unui eveniment ce se anunţă de neratat pentru amatorii de electro – swing.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.