Cu două turnee amicale câştigate, la Cluj şi pe teren propriu în Sala Constantin Jude, victorioasă în jumătate de duzină de partide amicale naţionale, sau internaţionale, elevii lui Nedelko Vuckovici au pierdut chiar din prima etapă a campionatului, în faţa unei echipe considerată ca fiind candidată la retrogradare.
Handbaliştii de la Poli Timişoara se
prezintă în faţa publicului propriu,
în cadrul tradiţionalui turneu „Cupa
Politehnica”. Evenimentul va avea loc la
sfârşitul săptămânii, în
Sala „Constantin Jude”.
Poliştii au avut o evoluţie remarcabilă,
vreme de două zile, la turneul de pregătire dotat
cu „Cupa Transilvania”.
Bănăţenii au luat pulsul Ligii
Naţionale prin trei dueluri directe cu echipe mai noi
ori mai vechi ale handbalului nostru. Gruparea
pregătită de Nedeljko Vuckovic şi Adrian
Panait a terminat neînvinsă competiţia de
la Cluj, acumulând două victorii şi o
remiză.
De joi, 13 august, handbaliştii de la Municipal Poli
Timişoara schimbă priorităţile în
pregătirea lor. Partea fizică lasă loc celei
de omogenizare a lotului, în cadrul partidelor de
pregătire ce se vor disputa până la finele
lunii august.
Cluj-Napoca. Vlad Cosma a reuşit să urce de trei ori pe prima treaptă a podiumului la Raliul Sibiului, cu toate că starea sa de sănătatea a fost la un pas să îi cauzeze un abandon în a doua zi de concurs.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.