Înfrântă la scor categoric de Norvegia în prima etapă a grupei Campionatului European în care evoluează, echipa româncelor lui Gheorghe Tadici a jucat excelent cu Danemarca. Dar... româncele s-au înecat la mal, au condus tot meciul şi au terminat la egalitate, cu gol primit în ultima secundă a partidei.
Sărbătoarea clubului sportiv al Politehnicii timişorene nu a fost însoţită de o victorie a echipei în faţa veşnicilor rivali de la Dinamo Bucureşti. Handbaliştii timişoreni au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, scor 27-31, la pauză fiind 9-14.
CSU Suceava nu a avut prea mult de spus în ultimul meci al turului ligii naţionale de handbal, fiind învinsă la Timişoara de CH Politehnica. Sâmbătă seara, la sala „Constantin Jude”, a fost 41 – 31 pentru gazde.
Handbaliştii timişoreni au reuşit să producă una dintre cele mai mari surprize ale campionatului, învingând campioana chiar la aceasta acasă, la Constanţa. CH Politehnica a fost mai bună şi a bătut cu 28 – 24.
Înfrânţi la doar câteva goluri de Minaur, handbaliştii de la CH Politehnica au trecut miercuri de Potaissa Turda, pe teren propriu. Scorul final a fost 31-28, la pauză 15-12. Gazdele au acuzat vehement arbitrajul prestat în cadrul partidei de la sala „Constantin Jude”.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.