Agitaţie mare printre cei mai mici dintre elevii din Sînandrei, care pentru o zi specială ca cea de Halloween, au îmbrăcat haine viu colorate, şi şi-au pregătit de cu seară costumaţiile de petrecere.
Costumaţii care de care mai interesante, fie ele înspăimântătoare, fie ele puţintel mai sexy, în cazul domnişoarelor, multă voie bună şi dans până în zori – de asta au avut parte timişorenii în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cluburile din oraş.
Tinerii democrat-liberali din judeţul Timiş au sărbătorit Halloween-ul împreună cu adolescenţii instituţionalizaţi din Timişoara, pedeliştii organizând pentru aceştia un concurs de sculptat dovleci, cu premii.
Toate „femeile preşedintelui”, EBA, Nuţi, Ridzi şi Anastase, în frunte cu Traian Băsescu, avându-i alături pe „agentul Blaga”, pe Boc ţinându-se cu mâinile de cap şi pe Moş Crăciun şchiop de-un picior cu noi tranşe de la FMI în sac au poposit sâmbătă cu dovleacul de Halloween, la miezul nopţii, la sediul PDL Timiş.
Picturi pe faţă, dovleci sculptaţi şi costume de poveste. Aşa a arătat Festivalul Dovleacului, simbol al Halloween-ului, la Iulius Mall Timişoara. În zona Kids Land a fost organizată sâmbătă o petrecere specială pentru copii.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.