Guvernul Ponta III a făcut public noul program de guvernare. Potrivit documentului, noul Executiv vrea să reducă TVA şi CAS, să majoreze salariul minim pe economie şi prognozează o creştere economică de 3% pe următorii doi ani. Citeste intregul Programul de guvernare.
În timp ce premierul Victor Ponta spune că va prezenta componenţa noului Guvern, luni, după ora 16:00, negocierilor cu UDMR înaintează greu. Maghiarii vor trei ministere şi un post de vicepremier, în timp ce PSD nu vrea să renunţe la Ministerul Sănătăţii.
PNL a decis ieşirea de la guvernare, rezoluţia privind demisia în bloc a miniştrilor liberali fiind adoptată, marţi seara, de conducerea naţională a acestui partid. Această decizie va avea un impact serios asupra administraţiei locale din judeţul Timiş. Timişoara, de exemplu, va avea din nou primar în Opoziţie. Vedeţi în continuare reacţia liderilor PSD şi PNL Timiş.
Delegaţia Permanentă a PNL a decis, marţi seara, ieşirea de la Guvernare. Liberalii au adoptat o rezoluţie de patru puncte care prevede şi cererea demisiei premierului Victor Ponta.
Negocierile pentru remanierea guvernamentală dintre PSD şi PNL au eşuat. USL se află tot mai aproape de ruptură, iar prim-vicepreşedintele liberal, Klaus Iohannis, spune că retragerea miniştrilor PNL din Guvern „nu este o decizie reversibilă”.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.