Deşi iniţial Primăria Timişoara anunţa ca zahărul şi făina din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, pentru persoanele defavorizate, vor mai fi împărţite până în 19 aprilie, pentru că produsele urmează să expire, acum instituţia anunţă că zahărul care a rămas va fi distribuit până la sfârşitul lunii.
Spaţiul aerian al României rămâne închis până luni la ora 12.00, a decis Comitetul pentru situaţii de urgenţă întrunit la Guvern.
Sindicaliştii din administraţia publică sunt nemulţumiţi că Guvernul nu şi-a respectat promisiunile făcute la începutul acestui an şi a diminuat „drastic” veniturile funcţionarilor. Din acest motiv, Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis, miercuri, la Timişoara, declanşarea grevei generale pe 5 mai.
Timişoara a ratat oportunitatea de a se construi un cămin de bătrâni din banii Guvernului. Cel puţin aşa susţine prefectul de Timiş, Mircea Băcală, care a afirmat că acest cămin se va construi cel mai probabil la Deta, deoarece Primăria Timişoara nu a furnizat datele necesare în timp util.
Lăcaşurile de cult romano şi greco-catolice din Timiş, care acum sunt finanţate doar prin bunăvoinţa enoriaşilor, vor fi reabilitate din fonduri guvernamentale. Aceasta este promisiunea pe care prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a făcut-o la întâlnirea cu cu Excelenţa Sa Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut după ce a dat foc vegetației uscate de lângă o parcare de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, iar flăcările s-au extins rapid, distrugând patru mașini.
Capitală Culturală
European Music Council și Asociația Scena Muzicală aduc la Timișoara cea de-a 14-a ediție a European Forum on Music, conferința anuală dedicată muzicienilor și profesioniștilor din domeniu. Timp de patru zile, muzica va fi explorată ca instrument de vindecare, prevenție și conectare - de la practici muzicale clinice la inițiative comunitare care combat izolarea și încurajează participarea activă, inclusiv în spitale, penitenciare sau alte spații unde accesul la muzică este adesea limitat, susțin organizatorii.
Eveniment
O firmă de curierat din Timiș este în centrul unei anchete de evaziune fiscală, după ce polițiștii au efectuat 19 percheziții în două județe. Prejudiciul calculat de anchetatori depășește 918.000 de lei.
Capitală Culturală
Compania de arte performative adepth infusion anunță premiera la Timișoara a producției „Nietzsche says it’s way past your bedtime”, un spectacol multimedia care „explorează traiectoria filosofică a nihilismului - de la criza existențială a secolului al XIX-lea până la condiția tehnologică actuală, într-o lume care și-a pierdut sensul și a învățat să funcționeze fără el”, susțin realizatorii.
Mapamond
Organizația Mondială a Sănătății a confirmat cinci cazuri de hantavirus și trei decese la bordul navei de croazieră MV Hondius. Nava, aflată în drum spre Insulele Canare, transportă aproximativ 150 de pasageri din 23 de țări. OMS spune că riscul unei epidemii este redus, iar autoritățile monitorizează atent situația.
Ştiri din Timiș
fârșitul acesta de săptămână aduce competiția Kendama România – Pro Tour, la care vor participa Goia, E.T., Cojo și Miguel, dar și Cupa Timișoarei la Culturism și Fitness. Cei mai mici sunt așteptați la expoziția „Lumea Dinozaurilor și Plantelor Carnivore”, dar și la Teatru interactiv. Iar la Tucano Caffe ești invitat „La cafea cu Blănosul”.
Ştiri din Timiș
Echipele din cadrul Formației Deta a Administrației Bazinale de Apă Banat desfășoară, în această perioadă, lucrări de întreținere și siguranță pe râul Bârzava, în aval de localitatea Birda.