Schimbarea sistemului de pensii este o prioritate a Guvernului şi o problemă de responsabilitate pentru toţi, inclusiv pentru cei care "le plâng astăzi de milă pensionarilor", a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, la finalul şedinţei de la Palatul Victoria.
Curtea Constituţională a început în jurul orei 9.30 judecarea celor cinci contestaţii trimise de Înalta Curte, PNL şi de PSD, privind neconstituţionalliatea legilor de austeritate asumate de Guvern, care vizează reducerea pensiilor şi a salariilor, dar şi a pensiilor speciale.
Guvernul a decis să amâne la plată şi indemnizaţiile restante destinate revoluţionarilor, banii urmând să fie achitaţi eşalonat, în intervalul 2012-2014, fără ca decizia să afecteze plăţile curente.
Augustin Zegrean a fost ales, joi, de către plenul Curţii Constituţionale a României (CCR), preşedinte al instituţiei, pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit, potrivit unor surse judiciare.
Primul-ministru Emil Boc se prezintă marţi în faţa Parlamentului, pentru a-şi apăra Cabinetul în faţa moţiunii de cenzură, a patra de când el conduce Guvernul şi la mai bine de jumătate de an de la demiterea sa, în octombrie 2009, în urma unei alte moţiuni.