Un cititor Tion ne-a reclamat faptul că a făcut pană la roata din spate după ce a dat într-o groapă când a ieșit de pe autostradă, în zona Giarmata. În replică, reprezentanții Consiliului Județean Timiș, instituție care administrează șoseaua, ne-au spus că angajații de la Direcția de Drumuri vor verifica situația și vor interveni.
Un șofer a căzut victima unei gropi imense în Piața Traian din Timișoara. Pare mai degrabă un canal descoperit decât un crater și se găsește pe un trotuar „frecventat” de șoferii care au drum prin Piața Traian, dar și de pietoni. Conducătorul auto a avut nevoie de ajutor să-și scoată autoturismul de acolo.
Eveniment
O tentativă de furt dintr-un supermarket din Timișoara s-a transformat într-un caz de tâlhărie, după ce trei tineri au lovit angajații care au încercat să îi oprească. În doar câteva ore, polițiștii au identificat toate persoanele implicate.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să participe sâmbătă, 6 decembrie, la Parada Cățeilor de Moș Nicolae, un eveniment organizat de Asociația Salvatorilor Voluntari RESCUE-TM. Parada va începe la ora 10, cu punct de întâlnire în Piața Unirii, și se va desfășura, până la ora 14, pe traseul: Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Operei.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle cu 2,38 milioane de euro și vrea să o transforme într-un hub educațional și cultural deschis întregii comunități. Imobilul istoric va găzdui un muzeu, spații pentru activități studențești și o grădină reconstruită în spiritul original al familiei Mühle.
1
Lugoj
Primăria Lugoj a lansat o licitație de până la 8,9 milioane de euro, cu TVA, pentru întreținerea drumurilor din municipiu în următorii patru ani. Contractul vizează 220 de străzi, iar firmele interesate pot depune oferte până pe 22 decembrie. Sunt prevăzute reparații, marcaje, rigole și guri de scurgere.
Eveniment
O femeie de 57 de ani a fost rănită joi, 4 decembrie, după ce a fost surprinsă de un autoturism în timp ce traversa strada Ion Ionescu de la Brad. Șoferul, un bărbat de 48 de ani, nu consumase alcool, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Situație fără precedent la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, unde fosta directoare Claudia Tatiana Muntean a fost repusă în funcție în 2 decembrie, în baza unei hotărâri judecătorești puse în executare silită, iar pe 4 decembrie a fost din nou demisă de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș.
Sănătate
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara continuă campania de informare privind importanța vaccinării, iar unul dintre vaccinurile esențiale pentru prevenirea unor infecții grave este vaccinul pneumococic.
Sănătate
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara anunță că a finalizat un contract de finanțare semnat în luna ianuarie și derulat împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este vorba despre proiectul „Dezvoltarea capacității de diagnostic histopatologic și molecular a cancerului în cadrul SCJUPBT – ANAPATMOL”.