Social democrații din Timiș și-au ales, duminică, noua conducere. Alfred Simonis a fost confirmat ca președinte al PSD Timiș. Niciun candidat nu a avut contracandidați, astfel că votul a mers foarte repede. Totul, în prezența conducerii naționale a PSD, dar și a invitatului special Sorin Grindeanu, care nu mai este membru PSD. UPDATE. Sorin Grindeanu nu știe când revine în PSD, dar se va întâmpla curând: Îmi plac provocările!
Fostul premier Victor Ponta s-a aflat, marți și miercuri, la Timișoara, el având întâlniri cu membrii și simpatizanții noului său partid: Pro România. Principala sursă de noi membri și simpatizanți o reprezintă PSD, el având deja mai mulți primari care i-au declarat loialitate, chiar dacă nu se pot înscrie oficial în partid. Însă, deocamdată, filialei îi lipsesc numele sonore, dar Ponta speră să îi aducă alături de el pe amicii săi din Timișoara, Sorin Grindeanu și Eugen Dogariu.
Fostul viceprimar al Timișoarei și premier al României, Sorin Grindeanu, reacționează după demiterea lui Sorin Supuran din funcția de director interimar al STPT. În opinia lui, ceea ce i s-a întâmplat acestuia este „o execuție în stil bolșevic”, „o reglare de conturi între grupările din PNL”, însă îi oferă acestuia ocazia de a face public modul în care au fost cheltuite fondurile publice ale societății de transport.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2