Reprezentanţii Primăriei Timişoara şi Ministerului Mediului şi Pădurilor au semnat, luni, la Bucureşti un contract de finanţare din fonduri europene nerambursabile în valoare de circa 70 de milioane de euro pentru retehnologizarea Colterm. Principalele obiective ale proiectului sunt reducerea noxelor emise de cele două CET-uri şi scăderea preţului la gigacalorie pentru cele 90.000 de familii din Timişoara racordate la sistemul centralizat.
Lucrările avansează la pasajul din Calea Şagului, la ieşirea din Timişoara spre Serbia, spun reprezentanţii primăriei, după mai bine de doi ani de la deschiderea şantierului. Miercuri a început turnarea asfaltului la cald pe sensul de circulaţie pe care se lucrează în prezent pe pod. În a doua parte a lunii noiembrie se va putea circula pe toate cele patru benzi, spune viceprimarul Sorin Grindeanu.
Condiţii mai bune de transport pentru timişoreni. Parcul de autobuze al Regiei Autonome de Transport Timişoara va fi complet înnoit odată să sosirea celor 30 de noi autobuze Mercedes-Benz articulate achiziţionate de primărie. Primele zece astfel de vehicule de mare capacitate au sosit zilele trecute la Timişoara şi au fost prezentate vineri de edilii oraşului.
Viceprimarul Sorin Grindeanu, din nou în acţiune pe şantierele din Timişoara. După ce a vizitat mai multe zone din oraş unde se desfăşoară lucrări de infrastructură, edilul a atenţionat miercuri societăţile din subordinea Consiliului Local Timişoara să respecte termenele de finalizare, în special cele de refacere a drumurilor, după ce a fost spart carosabilul.
Este părerea preşedintelui PSD Timişoara, Sorin Grindeanu. El a făcut joi apel la parlamentarii independenţi, cei ai UNPR şi ai minorităţilor să nu mai apere interesele „mafiei portocalii” şi să voteze moţiunea de cenzură pe care urmează să o depună PSD şi PNL care ar putea duce la căderea Guvernului Boc în cazul în care se întrunesc suficiente voturi.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.