„Dezvoltare în forță”, „mobilizare exemplară” mai mult din vorbe. Pe șantierul Grigore Alexandrescu nu s-a lucrat mai nimic în aproape două luni. Motivul? Trebuie mutați niște stâlpi, iar oficialii primăriei au dat inițial vina pe Enel. Lucrurile nu stau chiar așa, dar problema s-ar rezolva în câteva zile.
Strada Grigore Alexandrescu a fost realizată de Primăria Timișoara în urmă cu zece ani, însă, din cauza dezvoltărilor imobiliare din zonă, a devenit total insuficientă pentru fluxul actual de mașini și pietoni. Oamenii din zonă se plâng de mulți ani de lipsa trotuarelor și a iluminatului public. Iată că, în sfârșit, municipalitatea timișoreană scoate și această lucrare la licitație.
Strada care leagă Calea Torontalului de Calea Aradului ar putea intra în șantier abia anul viitor, atunci când se va lucra de zor și la Inelul IV de circulație. Cel puțin așa promit mai-marii din Primăria Timișoara, care au anunțat încă de acum câțiva ani că vor fi patru benzi pe strada Grigore Alexandrescu.
Un nou accident de circulație, de această dată destul de grav, la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Moise Doboșan. Șoferul unui Matiz a fost rănit grav după ce un tânăr la volanul unui Ford Fiesta a intrat în plin în el.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5