Nemulțumirea angajaților prefecturilor din România capătă proporții. Se vrea creșterea salariilor. Funcționarii publici din cadrul Instituției Prefectului din județul Timiș se vor alătura personalului prefecturilor din toată țara, într-o manifestație menită să urgenteze schimbarea încadrării salariale. Greva japoneză va fi susținută de „peste 1800 salariați care vor purta ca semn al acțiunii lor o banderolă albă pe braț”.
Conform reprezentantului sindicatului Spiru Haret din Timiș a fost declanșată greva japoneză în școlile din Timiș. Profesorii nu sunt de acord cu unele prevederi ale celor de la conducerea Ministerului Educației. Nemulțumirea cea mai mare este cea referitoare la orele de sport de clasa zero, clasa I și clasa a II-a, care, spun sindicalițștii, vor fi eliminate în noul plan de învățământ, lăsând șomeri 200 de profesori din Timiș.
Nemulțumiri în rândurile grefierilor din Timișoara legate de trecerea contribuțiilor în sarcina angajatului. Angajații instanțelor timișorene sunt în grevă japoneză după ce, spun ei, unora le va scădea salariul. Ei își desfășoară activitatea purtând banderole albe și amenință că dacă problema nu va fi rezolvată își vor opri activitatea.
Organizaţiile studenţeşti din Timişoara au fost parte din protestul naţional prin care se cere mai multă putere pentru studenţi în luarea deciziilor la nivel universitar. Atât la Universitatea Politehnica, cât şi la Universitatea de Vest s-a intrat la cursuri cu banderole albe pe braţe şi cu pancarte.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 mai 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții în oraș.

Cinema

Trei zile de cinema european la Timișoara. Festivalul Filmului European ajunge în oraș
Publicul din Timișoara este invitat, în perioada 8-10 mai, la o serie de proiecții, la Cinema Studio, organizate în cadrul Festivalul Filmului European, eveniment care marchează trei decenii de existență.

România

Școlile ar putea fi obligate să creeze spații speciale pentru depozitarea telefoanelor elevilor
Un proiect de modificare a Legii Educației, adoptat săptămâna acesta, în Senat, prevede reguli mai clare pentru modul în care școlile gestionează telefoanele mobile ale elevilor atunci când acestea sunt interzise în timpul orelor. Camera Deputaților urmează să ia decizia finală. 1

Mapamond

O librărie fără cărți? Prima din lume s-a deschis la New York
O librărie în care nu există cărți tipărite, dar în care poveștile sunt peste tot – acesta este conceptul lansat la New York de Audible. Spațiul, numit „Audible Story House”, propune o experiență complet diferită de lectura clasică, fiind dedicat exclusiv audiobook-urilor. 1

România

Salariile muncitorilor străini vor putea fi plătite doar prin bancă. Plata cash va fi sancționată
Angajatorii din România vor fi obligați, începând cu 8 august 2026, să plătească salariile lucrătorilor străini exclusiv prin transfer bancar. 2

România

Vreme rece în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Când începe să se încălzească în vestul țării
Finalul de săptămână aduce o răcire accentuată a vremii în toată țara, cu ploi, vânt și temperaturi mult sub normalul perioadei, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). După acest episod, meteorologii anunță însă o încălzire treptată începând de săptămâna viitoare. 1

Capitală Culturală

„Alandalia”, o satiră a sistemului educațional, ajunge la Timișoara. Spectacolul jucat de elevii de la „Ana Aslan” va putea fi văzut gratuit
Elevii trupei de teatru „Aslăneștii” de la Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara vor urca pe scenă cu spectacolul „Alandalia”, vineri, 8 mai, de la ora 17:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin. Evenimentul este deschis publicului larg, iar intrarea este gratuită. 1

Horoscop

Luna nativilor Taur: un simbol al rezistenței
Taurul este a doua zodie pe cercul zodiacal, un semn fix, de pământ, guvernat de planeta Venus, care reprezintă iubirea, frumusețea, arta, senzualitatea, valorile și finanțele. Nativii acestei zodii sunt simbolul stabilității, al perseverenței și al capacității de a crea lucruri durabile.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici