Băncile din Grecia se vor deschide din nou luni, dar limita la retragerile de numerar va fi menținută. Totuși, potrivit unei ordonanțe guvernamentale publicate sâmbătă, restricțiile impuse în ultimele săptămâni vor fi atenuate.
Pentru majoritatea turiștilor experiența de a explora o peșteră implică încălțări comode și haine mai groase deoarece temperaturile printre stalactite și stalagmite au tendința să fie mai mici. Dar, dacă în loc de încălțări confortabile, vei avea nevoie de un tub de oxigen sau de ochelari subacvatici? Noi îți prezentăm cele mai impresionante peșteri subacvatice, unde vei avea ocazia să descoperi lumea incredibilă ce se ascunde sub nivelul mării.
Aproximativ 20.000 de persoane au ieșit luni seară în stradă, pentru a protesta, în orașele Salonic și Atena. Astfel oamenii și-au manifestat dezaprobarea față de măsurile de austeritate propuse Greciei de creditorii internaţionali pentru a continua planul de asistenţă financiară.
Un număr de 32 de elevi din licee timişorene, care au obţinut rezultate excepţionale la învăţătură, au fost premiaţi, miercuri, de conducerea Primăriei Timişoara. Olimpicii vor pleca în vacanţe în Grecia.
Vara este din ce în ce mai aproape, zilele sunt din ce în ce mai călduroase, iar gândul ne zboară din ce în ce mai mult la vacanţă. Peste numai o săptămână, la Aeroportul Internaţional Timişoara se dă startul curselor de vacanţă. Primele zboruri decolează în ultima săptămână a lunii mai.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5