Cu doar cateva zile inainte de Craciun, a aparut un nou studiu care sustine ca Giulgiul din Torino, una dintre cele mai importante si misterioase relicve ale crestinismului, nu poate fi un fals medieval: panza care l-a acoperit pe Iisus Hristos dupa moarte e autentica!
Capitală Culturală
În septembrie, expoziția „Picasso en visite”, realizată în parteneriat cu Musée Picasso, Antibes, va inaugura noul Art Encounters, „un loc al întâlnirii dintre artă și comunitate”, după cum îl definesc organizatorii. Sălile de expoziție sunt completate de o bibliotecă și o librărie de artă, deschise artiștilor, studenților, dar și publicului larg.
Capitală Culturală
Lineup-ul complet al CODRU Festival 2026 a fost anunțat. Între 28 și 30 august, în Pădurea Verde din Timișoara, vor urca pe scenă artiști precum Gipsy Kings featuring Tonino Baliardo, Alternosfera, Subcarpați, S.A.R.S., Oscar și Ian. Pe lângă concerte, festivalul va include instalații de artă, activități pentru comunitate și proiecte dedicate sustenabilității.
Eveniment
Timișenii trebuie să se pregătească pentru un nou episod de caniculă. Vestul țării intră sub avertizări de temperaturi extreme, iar în weekend termometrele ar putea urca până la 39 de grade în Câmpia de Vest.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le reamintește angajatorilor din județ că sunt obligați să ia măsuri speciale pentru protejarea salariaților în perioadele cu temperaturi extreme. Instituția avertizează că va desfășura acțiuni de informare și control în contextul valului de caniculă prognozat pentru următoarele zile.
Utile
De la 1 august, intră în vigoare noul regulament pentru circulația vehiculelor grele în Timișoara. Accesul pe străzile cu restricții de tonaj se va face doar pe bază de autorizație și taxă de acces.
Ştiri din Timiș
PNL Timiș și-a completat echipa de conducere în urma unei ședințe a Biroului Politic Județean. Raul Olajos, fost candidat la Primăria Timișoara în 2024, a fost numit purtător de cuvânt al organizației, iar Mădălin Bunoiu și Claudiu Mihalceanu au fost desemnați prim-vicepreședinți.
3