Duminică, într-o frumoasă şi binecuvântată zi de toamnă, localitatea Chişoda a fost gazda unor evenimente excepţionale cu caracter religios, istoric, didactic şi cultural.
Pilotul ce aleargă pentru Pascotă Racing Team Giroc tocmai a fost declarat sportivul anului de către Federaţia Română de Motociclism. După un an 2010 în care şi-a completat palmaresul impresionant cu alte patru noi titluri de campion naţional, Ionel Pascotă pregăteşte un sezon viitor mult mai spectaculos.
Incident nefericit, sâmbătă dimineaţa, în localitatea timişeană Giroc. Doi tineri care munceau la construcţia unei case au ajuns la spital după ce au căzut de pe acoperişul imobilului.
În ziua de 01.11.2010, in jurul orei 14.10, poliţiştilor le-a fost semnalat faptul că în incinta fostei unităţi militare din comuna Giroc, o persoană a căzut de la înălţime.
Dumitru Crăiniceanu - Este mult mai uşor să previi un incendiu decât să îl stingi! Cauzele principale de izbucnire a unor incendii în lanuri sunt următoarele: fumatul, focul deschis, iluminatul cu flacără deschisă, acţiunea intenţionată, neinstruirea personalului care participă la lucrările de recoltare, etc.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.