Incident nefericit, sâmbătă dimineaţa, în localitatea timişeană Giroc. Doi tineri care munceau la construcţia unei case au ajuns la spital după ce au căzut de pe acoperişul imobilului.
În ziua de 01.11.2010, in jurul orei 14.10, poliţiştilor le-a fost semnalat faptul că în incinta fostei unităţi militare din comuna Giroc, o persoană a căzut de la înălţime.
Dumitru Crăiniceanu - Este mult mai uşor să previi un incendiu decât să îl stingi! Cauzele principale de izbucnire a unor incendii în lanuri sunt următoarele: fumatul, focul deschis, iluminatul cu flacără deschisă, acţiunea intenţionată, neinstruirea personalului care participă la lucrările de recoltare, etc.
Primul nonagenar de pe raza comunei, sărbătorit la Primăria din Giroc, este Iosif Avrămuţ.
Iudita Monea - Având în vedere numărul destul de mare de cereri în ceea ce priveşte înfiinţarea programului ”After school” la Şcoala cu clasele I-VIII Giroc, începând cu acest an şcolar, mai precis din data de 20 septembrie 2010, am pornit pe acest drum.
Eveniment
Lugojul găzduiește pe 5 mai un exercițiu al forțelor de ordine, în zona centrală, la Judecătoria de pe strada 20 Decembrie 1989, unde va fi simulată o intervenție în cazul descoperirii unui colet suspect. Activitatea va implica mai multe structuri de intervenție și va duce la restricții de trafic pentru scurt timp.
1
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui duminică, 10 mai, una dintre cele mai ample competiții sportive urbane ale anului, Timotion 2026, eveniment care va aduce importante restricții de trafic în mai multe zone ale orașului.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea a demarat un amplu program de modernizare a locurilor de joacă din oraș, prin noul acord-cadru dedicat întreținerii spațiilor verzi și reamenajării zonelor destinate copiilor.
România
Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra modului în care își petrec copiii timpul în afara școlii. Astfel, se conturează o imagine a unei generații tot mai obosite, dar profund conectate la mediul digital.
Sănătate
Odată cu creșterea temperaturilor și intensificarea radiațiilor solare specifice lunii mai, medicii de la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara atrag atenția asupra importanței protecției pielii împotriva efectelor negative ale expunerii la soare.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță extinderea ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2026, prin introducerea a șase programe noi de licență și a unui program de masterat. Potrivit universității, patru dintre noile specializări sunt unice la nivel național.
Ştiri din Timiș
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara (TNTm). Mandatul său interimar a început vineri, 1 mai 2026, ca urmare a preluării funcției de manager al Teatrului Național din București de către Ada Hausvater, cea care a condus Naționalul timișorean în perioada 2005 – 2026. În tot acest timp, Ion Rizea a fost director general adjunct. În acest moment, situație fără precedent, trei dintre cele patru instituții de spectacol din Palatul Culturii au directori interimari: Teatrul Național, Opera Națională și Teatrul Maghiar.