tion.ro Web analytics

Cu prilejul încheierii anului şcolar 2010-2011, preşcolarii de la Grădiniţa P.P. din Giroc, alături de educatoarele lor, au pregătit serbările de sfârşit de an. Greieraşii, fluturaşii, albinuţele dar şi robele absolvenţilor au umplut de lacrimi ochii celor prezenţi.

„Nu ştiu dacă am fost întotdeauna un exemplu pentru elevii mei, dar îi indemn să-mi urmeze sfaturile, asigurându-i de dragostea şi prietenia mea, iar pe colegi şi pe prieteni, de stima şi preţuirea pe care o merită” asta le transmite Octavian Gruiţa, dascăl al şcolii din Giroc, prietenilor, elevilor şi colegilor săi, acum în pragul pensionării.

Pompierii voluntari din Timiş au arătat că sunt pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă. Arena de fotbal din localitatea Giroc a găzduit sâmbătă etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți, 23 decembrie, puteți vizita diverse târguri sau expoziții. Mai puteți merge și la teatru.

Ştiri din Timiș

Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, pe lista posibililor înlocuitori
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.

Eveniment

Militar găsit mort într-o unitate militară din Deva. Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar Timișoara
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.

Agenda

De la Makó în Missouri. Povestea lui Joseph Pulitzer, cel care a dat o nouă dimensiune jurnalismului
Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai influenţi jurnalişti din istoria Americii, fiind asociat cu Premiile Pulitzer, o prestigioasă distincţie în domeniul jurnalismului, literaturii şi muzicii.

Mapamond

A murit Chris Rea, legenda muzicii britanice și interpretul hitului „Driving Home for Christmas”
Chris Rea, muzician britanic celebru pentru hituri precum Driving Home for Christmas și The Road to Hell, a murit luni, potrivit unui anunț făcut de un purtător de cuvânt al familiei, citat de Sky News și BBC. Artistul avea 74 de ani. 1

Sănătate

FOTO. Spitalul Municipal Timișoara, singurul din vestul țării unde femeile cu cancere ginecologice pot face gratuit Terapia HIPEC
Femeile diagnosticate cu cancere ginecologice au acces, la Timișoara, la o terapie avansată disponibilă gratuit într-un singur spital public din vestul țării. Este vorba despre Terapia HIPEC, o procedură complexă introdusă în cadrul unui proiect european.

Eveniment

Trei răniți, printre care și o fată de 10 ani, în urma unui accident rutier pe un drum din Timiș
Trei persoane, printre care și o fată de 10 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, între Beregsău Mare și Cărpiniș, după ce un șofer în vârstă de 64 de ani ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. 1

Eveniment

Automotor Regio, implicat într-un accident la o trecere de cale ferată din Peciu Nou
Un automotor Regio care circula pe ruta Cruceni–Timișoara a fost implicat luni, în jurul orei 13:30, într-un accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu Nou, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici