În Săptămâna Patimilor, la Giroc, dar şi la Timişoara se va desfăţura cea de-a cincea ediţie a festivalului „În glas de toacă”. Evenimentul se va desfăşura în zilele de 10 şi 11 aprilie la Grădina de vară din Giroc şi la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Frumuseţea şi eleganţa sportului ecvestru au fost demonstrate cu prilejul primului eveniment hipic al anului. Proiectul Timişoara ecvestră 2012 a pornit sâmbătă la drum în Giroc, cu o demonstraţie oferită de sportivi şi amatori.
Oră de sport inedită, cu campionul Ionel Pascotă, pentru elevii Şcolii cu clasele I-VIII din localitatea timişeană Giroc. Copiii au avut posibilitatea să descopere care este viteza maximă pe care o poate atinge un motor pe pistele de curse, de ce trebuie să poarte cască chiar şi atunci când merg cu bicicleta sau ce trebuie să facă pentru a ajunge campioni.
La sfârşitul săptămânii trecute, 24 martie, s-a desfăşurat la Serres în Grecia prima etapă a Competiţiei Dunlop Romania Superbike.
S-a urcat băut la volan, a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat într-o staţie de autobuz, unde a accidentat o persoană. Este isprava unui timişorean de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Trandafirilor din localitatea timişeană Giroc.
Ştiri din Timiș
Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
Eveniment
Descoperire macabră, luni după-amiază, pe canalul Bega, în Timișoara. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără viață în apă, în apropierea unui ponton.
România
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE iranian, context în care subliniază că România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu, prioritatea autorităților de la București fiind efortul diplomatic pentru dezescaladare, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Bookfest Timișoara 2026 se va desfășura între 19 și 22 martie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT. Salonul va fi deschis pentru public, în fiecare zi, între orele 10:00 și 20:00 și va avea în program sute de evenimente, lansări de carte, sesiuni de autografe, filme, expoziții. Tion vă oferă vouchere de care vă puteți bucura la salon.
Capitală Culturală
Publicul este invitat joi, 19 martie, de la ora 17.00, la evenimentul de închidere al expoziției „WOLF – De la decorativ la funcționalitate”, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara în Galeria L a Palatului Baroc din Timișoara.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara marchează în 2026 împlinirea a 80 de ani de la înființare printr-un spectacol din repertoriul liric universal.
1
Ştiri din Timiș
Publicul este invitat să vadă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din Banat, în cadrul unor tururi ghidate gratuite organizate de Muzeul Național al Banatului.