Crin Antonescu, preşedintele PNL la nivel naţional, s-a aflat marți la Timişoara, unde a vorbit despre ceea ce se întâmplă în cadrul campaniei pentru alegerile europarlamentare, dar şi parţiale, în unele locuri, ce vor avea loc în 25 mai.
Eveniment
Un accident rutier foarte grav a avut loc luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, pe autostrada A1, la kilometrul 504, pe sensul de mers spre Arad.
Capitală Culturală
La Filarmonica Banatul, ediția semicentenară a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală este concepută „în jurul unor lucrări majore din repertoriul simfonic și vocal-simfonic, semnate de compozitori precum Gustav Mahler, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn, Johann Sebastian Bach și Franz Schubert”, anunță instituția organizatoara.
Cinema
Cinema Victoria Timișoara găzduiește, în perioada 24-26 aprilie, o serie de proiecții de film reunite sub titlul „Opre Roma!”, un program dedicat celebrării culturii, limbii, tradițiilor și identității romilor.
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a ajuns la finalul lunii martie la 1,04%, în scădere cu 0,05 puncte procentuale față de luna precedentă. Comparativ cu începutul anului, când indicatorul era de 1,08%, evoluția confirmă tendința descendentă a pieței muncii din județ.
Ştiri din Timiș
De aproape un secol, Parohia Iosefin din Timișoara îmbină armonios filantropia și rugăciunea, două coordonate esențiale ale misiunii creștin-ortodoxe.
Ştiri din Timiș
Cea de-a doua ediție a campaniei „Educația deschide uși – Paștele aduce speranță”, organizată de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) prin Serviciul Beneficii Sociale, s-a încheiat cu 186 de cadouri distribuite către 62 de copii din familii vulnerabile, aducând nu doar rechizite și dulciuri, ci și nenumărate zâmbete și momente de bucurie.
Ştiri din Timiș
Centrul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Francisc” a găzduit, în weekend, caravana medicală „Împreună pentru viață”, transformând pentru o zi spațiul centrului într-o mică clinică dedicată celor aflați în situații vulnerabile.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula până la ora 3:30 în noaptea de Înviere, pentru a facilita accesul credincioșilor la slujbele de Paști. Programul va fi întrerupt doar între miezul nopții și 1:30, pe durata slujbelor.