200.000 de euro. Atât au reuşit să fure doi tineri din casa unei bătrâne din Ghiroda, miercuri noaptea.
Programul de vacanţă distractiv cu premii Miss şi Mister Ghiroda 2010 s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână.
Tinerii din Ghiroda resimt din plin lipsa unui club, a unei discoteci în comuna lor.
Vacanţa şcolară, tovărăşia prietenilor şi cele 25 de grade la soare sunt ingredientele perfecte pentru o baie pe cinste.
Mai puţin de 60 de zile, pana la inaugurarea noului pod peste Bega. Lucrările sunt în toi, iar în proporţie de 96-97% ele sunt deja finalizate.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.