În 2012 vor fi modernizate două parcuri importante din Timişoara – Parcul Rozelor şi Parcul Copiilor, vor începe lucările la strada Cloşca, trebuie finalizate cele de pe strada Iancu Văcărescu şi trebuie terminată noua Piaţă Iosefin. Primarul Gheorghe Ciuhandu şi-a făcut bilanţul pe 2011. Vedeţi în continuare ce a bifat edilul la capitolul „realizări” anul acesta şi ce alte lucrări se termină sau încep în anul care urmează.
Blocul de strada Constantin Brăiloiu din Timișoara afectat de o explozie la începutul anului 2010 a fost refăcut după aproape doi ani de la producerea deflagrației și nenumărate discuții între primărie și prefectură legate de cine ar trebui să finanțeze aceste lucrări. Imobilul a fost reabilitat cu bani de la Guvern, dar primarul este cel care a făcut joi recepția lucrărilor.
„Ne-am săturat de pupincurişti!”, „Comuniştilor!” - asta şi multe altele şi-au strigat revoluţionarii la şedinţa Consiliui Local Timişoara de vineri dedicată Revoluţiei. Primarul Gheorghe Ciuhandu, cei doi viceprimari şi puţinii consilieri locali prezenţi la întâlnire au părăsit aproape toţi sala.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a anunţat, miercuri, că proiectul de hotărâre privind achiziţia de tramvaie noi care a fost respins marţi în plenul consiliului local va intra din nou în atenţia aleşilor în şedinţa extraordinară de vineri. „În anul 2012 întregul parc de tramvaie al RATT va îndeplini condiţiile legale de casare”, a afirmat Ciuhandu.
Conducerea Primăriei Timişoara a prezentat marţi stadiul proiectului privind retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiu, care are drept principal obiectiv reducerea noxelor, a poluării. Prin acest proiect nu vor fi eliminate pierderile de reţea şi nici nu vom plăti mai puţin pentru gigacalorie după implementarea sa, spune primarul Gheorghe Ciuhandu.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.