Fostul director executiv al grupării FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a fost dat afară din funcția de secretar general al Federaţiei Române de Fotbal, după ce DNA Timișoara a deschis un dosar în care Chivorchian este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.
Gheorghe Chivorchian a fost suspendat, marți, din funcția de secretar general al FRF, de către președintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa. Aceasta a venit în condițiile în care Chivorchian este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara. Tot marți, procurorii DNA Timișoara au instituit sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale.
Gheorghe Chivorchian, fostul director executiv al clubului Poli Timișoara și în prezent secretar general al FRF, a fost pus sub acuzare de către Direcția Națională Anticorupție Timișoara în dosarul finanțării echipei conduse de Marian Iancu. Chivorchian este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.
În multitudinea de FC-AC- AS Politehnici timişorene din fotbalul autohton, de sâmbătă a reapărut una care în trecut a avut rezultate excelente. Este vorba de Politehnica lui Iancu, echipă aflată în insolvenţă, şi care se spune că deţine drepurile asupra patrimoniului vechii echipe a Timişoarei. FRF a aprobat reafilierea formaţiei menţionate.
Degajat, detaşat de actualele probleme ale clubului fanion al Timişoarei, fostul şef executiv de la Poli, Gheorghe Chivorchian, anunţă ceea ce se temeau fanii: echipa poate ajunge în liga a cincea. Pe data de 20 iunie ar putea începe depunctarea echipei pentru neplata datoriilor.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.