Anul acesta, se împlinesc 30 de ani de la semnarea Acordului de înfrățire dintre municipiul Timișoara și orașul Karlsruhe din Germania. Municipalitatea va trimite zece reprezentanți în orașul german ca să participe la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a trei decenii de la semnarea acordului de înfrățire.
Eveniment
Accident pe DJ 691, sâmbătă, la Giarmata. Un bărbat de 44 de ani a intrat cu mașina într-un autoturism condus regulamentar de un șofer de 39 de ani, care s-a răsturnat în afara carosabilului. Acesta a fost rănit și transportat la spital. Ambii șoferi nu consumaseră alcool, iar poliția a deschis un dosar penal.
Eveniment
Un bărbat de 49 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a fugit de un control rutier în Lugoj și a fost prins având în mașină o parte dintr-o armă de vânătoare. La domiciliul său au fost găsite și celelalte componente, iar verificările au arătat că arma era deținută ilegal. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă.
Ştiri din Timiș
Partidul Social Democrat se pregătește pentru un moment-cheie, urmând ca luni, 20 aprilie. să decidă, prin vot intern, dacă va continua să facă parte din guvernare sau va trece în opoziție. Anunțul a fost făcut de președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, președintele PSD la nivel național, a lansat sâmbătă un atac dur la adresa actualei guvernări, susținând că România traversează o perioadă de instabilitate majoră și că actul de conducere a statului a devenit „incoerent”. Liderul social-democrat a avertizat totodată asupra unor presupuse tentative de vânzare a unor companii strategice ale statului, pe care le-a catalogat drept „șobolănisme”.
2
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Moșnița Nouă și Moșnița Veche sunt invitați duminică, 19 aprilie, de la ora 10, să participe la lansarea „Movenița”, prima comunitate de fitness în aer liber din comună. Evenimentul va avea loc pe terenul de fotbal situat între cele două localități și promite să transforme mișcarea într-o activitate accesibilă tuturor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la stadionul „Eroii Timișoarei” continuă într-un ritm alert, inclusiv în weekend, potrivit primarului Timișoarei, Dominic Fritz, care a oferit, sâmbătă, o actualizare privind stadiul investiției mult așteptate de comunitatea locală.