Judeţul Timiş ar putea deveni în anii viitori un nou Texas. Numeroase companii efectuează foraje petroliere în speranţa că vor descoperi importante zăcăminte în solul bănăţean. Una dintre companiile cele mai interesate a anunţat investiţii totale de peste 600 de milioane de euro în domeniul exploatărilor petroliere.
Tensiunile dintre Moscova şi Kiev cresc, în condiţiile în care Gazprom, gigantul rus din energie, a încetat furnizarea de gaze naturale spre Ucraina, luni, la ora 09:00 (ora României).
Președintele rus, Valdimir Putin, a amenințat Ucraina că va trece la o cu totul „altă fază" în cazul în care Kievul refuză să plătească 385 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze naturale ruseşti. Putin a precizat că prețul propus este același pe care îl plătea Ucraina înainte de demiterea fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, în februarie.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, avertizează ţările Uniunii Europene că livrările de gaze naturale prin Ucraina pot fi oprite, pentru că statul ucrainean are restanţe la furnizorul de gaz. Avertizarea a fost trimisă, joi, sub forma unei scrisori, către mai multe state membre UE, printre care şi România.
Scandal: Rusia acuza Ucraina ca s-a servit cu pana la 40 de milioane de metri cubi de gaze din "portia" Europei - sa stie italienii de ce au tremurat de frig! Anunt-amenintare a Gazprom: cand vor fi finalizate South Stream si Nord Stream, Ucraina nu se va mai infrupta din exportul gazelor rusesti pentru ca gazoductele o vor ocoli.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.