Prețurile la energie electrică și gaze naturale vor rămâne plafonate în aceleași condiții ca și în prezent, pentru perioada 1 aprilie 2025 - 30 iunie 2025 (pentru energia electrică) și 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 (pentru gaze naturale). Aceste măsuri vor fi aplicate după expirarea reglementărilor actuale de plafonare, conform unui proiect legislativ adoptat luni de Senat, care are ca scop reglementarea OUG nr. 6/2025 privind instituirea unui cadru legal pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru clienții finali, relatează Agerpres.
40 de ani de exploatare au fost de ajuns pentru ca zăcământul de gaze naturale din zona Foeni – Partoș – Moravița să fie epuizat. A fost închis acum patru luni, iar oamenii care locuiesc în zonă se tem că vor rămâne fără gaz. Localitățile trebuie să fie conectate la Sistemul Național de Transport, numai că nu se știe când se va întâmpla acest lucru.
Școli și spitale vor rămâne din nou fără încălzire, în Timiș. De la 1 martie, începutul primăverii, gazul nu va mai fi furnizat prin conducta care duce la gospodăriile și instituțiile din Deta, Denta, Moravița, Banloc și Voiteg. Halasz Ferenc, inspectorul școlar general adjunct de Timiș, a spus că a primit o adresă de la OMV Petrom prin care este anunțată sistarea alimentării cu gaze naturale în această zonă...

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 iunie
Joi, 18 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Mapamond

SUA și Iranul au semnat o înțelegere. Piețele petroliere au reacționat pozitiv
Donald Trump și președintele Iranului au semnat înțelegerea care impune imediat încetarea conflictului și deschide o perioadă de până la 60 de zile pentru negocierea unui acord final privind programul nuclear iranian.

Eveniment

FOTO. Amendă de 15.000 de lei după abandonarea unor deșeuri textile pe un teren din Freidorf. Reclamația a venit de la un cititor Tion
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat o persoană care a predat deșeuri unui operator neautorizat, acestea fiind ulterior abandonate pe un teren viran din cartierul Freidorf, în prelungirea străzii Constantin Silvestri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 iunie 2026, în Timișoara?
Joi, 18 iunie, puteți merge la un recital de flaut, pian și percuție, la spectacole de teatru, la proiecții de film sau la diverse expoziții.

Ştiri sportive

George Dragomir, medalie de bronz la Campionatele Europene de scrimă din Franța
George Dragomir a câștigat medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța). Românul a ajuns până în semifinale, după victorii în fața lui Santiago Madrigal, a campionului mondial Sandro Bazadze și a maghiarului Krisztian Rabb, fiind învins de francezul Jean-Philippe Patrice, viitorul campion european.

Mapamond

Trump amenință Iranul: „Dacă nu se comportă cum trebuie, vom bombarda din nou”
Trump amenință că va relua bombardamentele asupra Iranului dacă Teheranul „nu se comportă cum trebuie”, afirmând că memorandumul de înțelegere aflat în negocieri nu este un acord final. 2

România

USR refuză Guvernul Veștea și cere renegocierea majorității
USR a decis în unanimitate să nu voteze Guvernul Veștea, pe care îl consideră lipsit de susținere și „antireformist”, și l-a mandatat pe Dominic Fritz să discute cu Nicușor Dan și liderii PNL și UDMR pentru o soluție politică alternativă. 5

România

Adrian Veștea amână depunerea Guvernului. Negocieri pe muchie de cuțit și lipsă de voturi în Parlament
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a amânat pentru joi depunerea programului de guvernare și a listei miniștrilor, în timp ce negocierile continuă, iar Cabinetul său nu are deocamdată suficiente voturi pentru a obține învestitura în Parlament. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici