La sfârșitul lunii ianuarie, consilierii locali din Timișoara aprobaseră declararea a șapte terenuri ca fiind de interes public în ideea că garajele de aici vor fi dărâmate, iar în locul lor vor apărea parcări la sol. Au fost trimise notificări de demolare a 231 de construcții, iar pentru peste 120 dintre acestea au luat măsuri proprietarii lor.
Administrația Fritz s-a decis asupra perioadei contractuale de închiriere a terenurilor pe care se află garajele dintre blocurile orașului. Consiliul Local va dezbate și decide proiectul de hotărâre semnat de primar și contrasemnat de viceprimarul Cosmin Tabără. Atenție, o clauză de reziliere rapidă se vrea instituită.
Proiectul de prelungire a contractelor pentru proprietarii de garaje, pe o perioadă de trei ani, a fost retras la vot de primarul Dominic Fritz. Acesta vrea ca noile prevederi să fie cât se poate de clare, astfel încât municipalitatea să poată rezilia contractele oricând dorește să facă lucrări în zonele respective.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
1
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
2
Ştiri sportive
Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), potrivit AGERPRES.
2
Mapamond
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare în zona abdomenului miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES. UPDATE. Premierul, în stare gravă
România
Conform datelor colectate de linia esc_ABUZ, procesate de experții Salvați Copiii, 98% dintre acestea reprezintă abuz sexual asupra copiilor. 92% dintre acestea sunt materiale de tip „Child Sexual Abuse Material” (CSAM), autogenerate de adolescenți. Datele colectate de organizație mai arată că, în primul trimestru al anului 2024, aceste imagini sau imagini cu conținut dăunător au crescut ca frecvență.