Primarul comunei Șag, Flavius Alin Roșu, a anunțat că este deschis să discute posibilitatea comasării comunei pe care o conduce cu localitățile Pădureni și Parța, în contextul inițiativei lansate de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, privind fuziunile voluntare de comune. Este primul primar PSD din județ care își manifestă public această deschidere.

Ştiri din Timiș

De voie, de nevoie, a fost aprobată desființarea celor peste 200 de posturi din Primăria Timișoara și instituțiile subordonate
Consiliul Local Timișoara a aprobat reducerea a peste 220 de posturi din primărie și instituțiile subordonate, în urma OUG 7/2026. Deși au criticat măsurile și au cerut mai multă transparență, majoritatea consilierilor au votat reorganizările pentru a evita pierderea unor fonduri importante.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara, dispusă să achite și cu 150.000 de euro mai mult pentru a deține în întregime fosta Maternitate Odobescu
Primăria Timișoara vrea din nou să cumpere cea mai mare parte a fostei Maternități Odobescu, după ce Fundația Caritatea și-a reluat intenția de vânzare. Față de anul trecut, însă, prețul cerut pentru clădire și teren a crescut de la 375.000 la 525.000 de euro.

Ştiri din Timiș

Dumbrăvița, fără jocuri de noroc? Interzicerea păcănelelor în comuna de lângă Timișoara, în dezbatere
Primarul Dumbrăviței, Horia Bugarin, propune interzicerea sălilor de jocuri de noroc în comună. Proiectul de hotărâre a fost lansat în dezbatere publică, iar locuitorii își pot trimite opiniile până pe 7 mai, înainte ca documentul să ajungă pe masa consilierilor locali.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Piața Iosefin: între mizerie și sancțiunile date de Poliția Locală Timișoara
Zona Pieței Iosefin din Timișoara se află din nou în centrul atenției, după ce un cititor Tion a semnalat o serie de probleme care, potrivit acestuia, ar fi devenit „insuportabile” pentru locuitori și trecători, în ciuda faptului că în imediata apropiere funcționează un sediu al Poliției Locale. 2

Capitală Culturală

„A noua” de Mahler deschide ediția semicentenară a Festivalului „Timișoara Muzicală”, la Filarmonică
Simfonia a IX-a de Gustav Mahler va deschide pe 1 mai programul ediției a 50-a a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, la Filarmonica Banatul.

Lugoj

FOTO. Primarul din Lugoj: „Ștrandul trebuie redeschis”, dar starea actuală este „un dezastru”
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, anunță eforturi susținute pentru redeschiderea ștrandului în această vară, însă avertizează că situația găsită în teren este una extrem de gravă.

Cinema

Cinema Victoria readuce pe ecranele din Timișoara Trilogia „Before", povestea de dragoste pe parcursul a 18 ani
Trilogia „Before", care urmărește o poveste de dragoste pe parcursul a 18 ani, va putea fi vizionată, în acest weekend, în cadrul unei proiecții speciale la Cinema Victoria din Timișoara, devenită deja tradiție, după alte două proiecții-eveniment din anii anteriori.

Ştiri din Timiș

Investiție de peste 4,5 milioane de euro la Spitalul Municipal Timișoara. Lucrările la clădirea principală de la „Clinicile Noi”, aproape de final
Modernizarea clădirii principale a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, cunoscută drept „Clinicile Noi”, se apropie de finalizare, termenul estimat pentru încheierea lucrărilor fiind luna august anul acesta. Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și are o valoare totală de peste peste 4,5 milioane de euro. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici