Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) va găzdui Atelierul de Antreprenoriat Future Makers. Evenimentul este organizat împreună cu Societatea Antreprenorială Studențească din UPT și Universitatea Politehnica Timișoara. Tinerii antreprenori care vor participa la eveniment vor avea ocazia să-și dezvolte modelul de bussiness și, mai mult, vor afla cum pot câştiga unul dintre cele 7 premii, în valoare totală de 20.000 de euro.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la spectacole, expoziții și conferințe.
Ştiri din Timiș
Cinci proiecte din comunitatea timișeană au câștigat finanțare în cadrul proiectului „E și treaba mea”, derulat de Fundația Comunitară Timișoara. Cele cinci echipe au venit cu proiecte îndreptate spre elevi și studenți, cu tematici diverse, de la alfabetizarea în ceea ce înseamnă procesul electoral la importanța inițiativei civice în comunitatea în care trăiesc.
Eveniment
Șapte oameni au ajuns marți seară la spital, în urma unui accident produs în județul Hunedoara, la intrarea în Deva.
România
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, scrie AGERPRES.
Capitală Culturală
În parteneriat cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Teatrul German de Stat din Timișoara organizează a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Ştiri din Timiș
Festivalul Harababura Fair, reprezentativ pentru comunitatea artistică din Timișoara, se va desfășura în acest weekend. Deschis la Centrul de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, evenimentul reușește să surprindă și să impresioneze, oferind vizitatorilor săi o varietate de produse unice, de la bijuterii lucrate manual și obiecte de decor artistice, la haine și accesorii originale. Această ocazie este ideală pentru cei care doresc să găsească cadouri speciale, suveniruri autentice sau pur și simplu să se bucure de un weekend plin de inspirație și creativitate.
Capitală Culturală
Luni, la Timișoara s-a deschis expoziția TRIAJ, în Studioul On.set.hdv, în prezența lui Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studiul Holocaustului din România „Elie Wiesel”, și a Ancăi Bărbulescu, șefa departamentului de cercetare de la același institut.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara deschide Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” cu „Turandot” de Giacomo Puccini. Spectacolul este programat vineri, 26 aprilie, de la ora 19.