Nu toți oamenii se transformă în ființe mai bune, darnice și înțelegătoare în zilele de sărbătoare. O spun chiar polițiștii din Timiș, care ne dezvăluie că în această perioadă mai mulţi concetățeni capătă instant... aspect de infractori. Cu privire de radar, chiar!
Violenţa în şcoli este o realitate. Chiar dacă ea s-a mai diminuat în ultimul timp în judeţul Timiş, îşi mai face simţită prezenţa. De la mici hoţii, „ca între colegi” până la tâlhării şi certuri care nasc violenţă, nu mai e decât un pas. Şi, la fel ca în cazul unei boli, violenţa e mai bine să fie prevenită, decât tratată.
Polițiștii au efectuat în cursul zilei de joi o percheziție la domiciliul unui bărbat de 41 de ani, din Timișoara, suspectat că a spart opt locuinte din municipiu, de unde a furat bunuri în valoare de 200.000 de euro.
Oi furate, porci, unelte agricole, un moped, dar şi infracţiuni de distrugere. Sunt doar câteva dintre datele adăugate de politisti la „CV-ul” unor infractori din comuna timișeană Periam care i-au terorizat în ultimele luni pe localnici. Suspecţii au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Un tânăr din Timisoara se străduie de mai bine de un an să bată orice record în materie de furturi din autoturisme. În mai puţin de un an, a spart 32 de maşini. Nu a mai reuşit să se autodepăşească pentru că a ajuns după gratii.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
1
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
3