O femeie din Buziaș era să facă infarct când s-a trezit în toiul nopții cu un hoț în casă care îi fura banii din portmoneu. Întâmplarea a vut loc în noaptea de joi spre vineri, iar hoțul, un adolescent, a fost dus la poliție pentru audieri.
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă fiind prins în flagrant de un jandarm al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, in timp ce furaa o servietă dintr-o mașină.
Doi tineri au fost reținuți și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă, fiind suspectați de tâlhărie. În luna ianuarie, aceştia i-au furat unei femei de 43 de de ani poșeta în care se aflau mai multe acte, bunuri și bani.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale coordonaţi de procurori ai DIICOT din Timişoara, au controlat marţi dimineaţa mai multe societăţi comerciale din municipiu pentru anihilarea unei grupări specializate în furtul de energie electrică.
La doar 5 ani un băiețel este implicat în furtul unui autoturism. Polițiștii din Sânnicolau Mare l-a prins pe cel mic în flagrant, alături de alți trei adolescenți, în timp ce se chinuiau să pornească mașina pe care tocmai o furaseră.
Eveniment
Un bărbat este căutat de urgență în Lacul Surduc, după ce a fost semnalată posibila sa dispariție în apă. Pompierii au declanșat o operațiune de căutare, mobilizând scafandri și mai multe bărci, inclusiv una dotată cu sonar.
România
O nouă inițiativă legislativă urmărește introducerea disciplinei „Educație media și digitală” în programa școlară, la nivel de gimnaziu și liceu, iar Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) apreciază această propunere, dar atrage atenția că educația media ar trebui să fie abordată transversal și în toate ciclurile școlare, nu doar la nivel gimnazial și liceal.
1
România
România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe zile de vacanță pentru elevi, cu 117 zile libere cumulate în anul școlar 2025-2026, depășită în UE doar de țările baltice și Malta. Această poziționare este confirmată de datele Eurydice, citate de Edupedu.ro.
Ştiri din Timiș
Reforma sistemului de sănătate, cu accent pe pacient, și integrarea inteligenței artificiale în spitale au fost temele centrale ale conferinței organizate vineri, 13 februarie, la Timișoara, de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Printre cei prezenți s-a aflat și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis comentează decizia Curții de Apel Timișoara privind conflictul de interese al primarului Dominic Fritz: spune că sancțiunile trebuie să fie proporționale, dar amintește că legea s-a aplicat și altora, inclusiv în Timiș. Useristul Sorin Șipoș dă, totuși, exemple în care ANI nu și-a făcut treaba pe spețe mai evidente.
Utile
Primăria Timișoara introduce, de săptămâna viitoare, restricții rutiere pe Gheorghe Lazăr, Louis Pasteur și bulevardul Liviu Rebreanu. Traficul va fi închis noaptea sau restricționat pe tronsoane, din cauza mai multor tipuri de lucrări.
Utile
Societatea de Transport Public Timișoara anunță o stație nouă la Hornbach – Buziașului și modificări pe liniile 24, M22, M23, M24, plus ajustări de program pentru Expres 8.