Aproape 3000 de nevăzători din Timiş şi 125 persoane cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai Fundaţiei „Pentru Voi” vor participa duminică, 10 iunie, la vot.
A fost finalizat videoclipul Flash Mob Autism Timisoara, realizat ca urmare a primului flash mob pentru conştientizarea autismului din oraşul nostru, anunţă reprezentanţii Fundaţiei Pentru Voi. Evenimentul a fost organizat la Iulius Mall, cu participarea a peste 200 persoane.
Gianina Gendelon, Lenuţa Gherbasina, Dana Mihuţ, Maria Botez, Daniel Pătraşcu şi Gheorghe Martinec, coordonaţi de Radu Sudrijan, au câştigat locul I la concursul EuropAffiche. Cei şase timişoreni de la Fundaţia "Pentru Voi" vor merge, în 21 iunie, la Consiliul Europei din Bruxelles pentru a-şi prezenta lucrările şi a expune afişul câştigător.
Beneficiarii Centrului de zi Împreună au ascultat colinde şi cântece populare într-un spectacol organizat de Fundaţia Pentru Voi.
Fundaţia „Pentru Voi” din Timişoara a reuşit să strângă peste 35.000 de lei pentru construirea unui nou centru de zi destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale la gala pe care a organizat-o la începutul acestei săptămâni în acest scop. Printre obiectele licitate la gala s-au numărat un tricou al fotbalistului Dorin Goga şi unul dintre costumele gimnastei Simona Amânar.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.
Eveniment
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit
Capitală Culturală
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani.
1
Eveniment
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
1
Ştiri din Timiș
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite.
2
Ştiri din Timiș
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.