Atenţie, funcţionarii publici vor opri lucrul, vineri dimineaţă, în zeci de primării din judeţul Timiş. Salariaţii din administraţia publică locală au pregătit o grevă de avertisment, reclamând faptul că sunt prost plătiţi: cer creşteri salariale şi tichete de masă sau normă de hrană. Angajaţii Primăriei Timişoara par a fi însă mulţumiţi, pentru că nu şi-au anunţat participarea la protest. Vedeţi în ce primării din judeţ se va întrerupe activitatea.
Președintele Traian Băsescu a promulgat legea ce scoate profesia de medic din categoria funcționarilor publici, după ce Parlamentul a respins cererea sa de reexaminare prin care solicita să se revină asupra acestei decizii.
Deputatul PSD de Timiş, Cătălin Tiuch a cerut, marţi, de la tribuna Parlamentului, salarii mai mari pentru funcţionarii din administraţia publică locală, susţinând că nu este normal ca funcţionarii publici să aibă, în general, salarii cuprinse între 780 şi 900 de lei.
Mulţi dintre angajaţii primăriilor din Timiş sunt pe picior de plecare. O ordonanţă de urgenţă ce a intrat în vigoare la început de an lasă funcţionarii publici din primării... fără speranţă.
Primarii din Timiş au cerut, la întâlnirea cu vicepremierul Liviu Dragnea, ca şi salariile funcţionarilor publici să fie mărite, deoarece aceştia pleacă pe capete din posturile lor, fiind dezamăgiţi de o remuneraţie de doar 700 de lei pe lună. Cererea primarilor l-a uimit pe Dragnea, care spune că din discuţiile cu Asociaţia Primarilor de Comune a reieşit că primarii vor mărirea propriilor salarii.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4