Premierul Victor Ponta a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie pentru mai mulţi secreteri de stat şi preşedinţi şi vicepreşedinţi ai unor instituţii bugetare.
Premierul Victor Ponta a revocat din functie intreaga conducere a Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice, Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Administratiei Fondului pentru Mediu si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. In respectivele posturi au fost numiti sefi noi.
Biroul permanent judeţean al PSD Timiş a luat decizia de a-l suspenda pe vicepreşedintele filialei judeţene Viorel Matei din toate funcţiile politice pe care le deţine, după ce acesta anunţase, recent, la Neamţ, că îl va susţine la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor pe ...
Sondajul efectuat de PNL în Timiş, care va conta în desemnarea candidaţilor Uniunii Social-Liberale pentru funcţiile de primar al Timişoarei şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, s-a încheiat. Datele au fost comunicate conducerii centrale a partidului, dar rezultatele rămân deocamdată un mister.
ORADEA - Dr. Marlene Crişan este noul director
medical de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril
Curteanu”. Doctoriţa ocupă locul
chirurgului Daniel Băloiu, care a demisionat în
ianuarie 2009.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.