Poliţiştii de frontieră din Cenad au prins, zilele trecute, un bărbat care încerca să aducă în ţară aproape 100 de arme – pistoale şi arme de tir – precum şi destulă muniţie cât să înceapă un mic război, fără a avea documente legale.
Alţi 13 migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră Lunga şi Beba Veche, în ultimele 24 de ore, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia în România. Aceştia erau împărţiţi în trei grupuri şi au fost depistaţi cu ajutorul camerelor de termoviziune.
Poliţiştii de frontieră timişeni au prins pe parcursul săptămânii trecute 20 de persoane care au încercat sa treacă ilegal frontiera României. Doar la sfârşitul săptămânii au fost prinşi 12 migranţi care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
O tânără de 20 de ani, din Timiş, a încercat să părăsească ţara cu ajutorul unui buletin fals. Din nefericire pentru ea, a fost prinsă de poliţiştii de frontieră de la Cenad care i-au întocmit şi un dosar penal.
Ca in fiecare an, Sarbatorile de iarna creeaza presiune pe punctele de trecere a frontierei, mai ales pe cele cu Ungaria si Moldova: vin multi dintre romanii stabiliti in strainatate, se pleaca la rude, sunt numerosi straini care doresc sa-si petreaca vacanta in Romania. Daca ar fi sa se pastreze valorile de anul trecut, sunt asteptate sa treaca frontiera Romaniei 2,6 milioane de persoane. Vezi ce masuri a luat Politia de Frontiera pentru a evita aglomeratia!
Capitală Culturală
Ministerul Culturii, András István Demeter, a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atras cinci ofertanți la licitația de peste 8 milioane de euro pentru noul sistem de e-ticketing al transportului public, după luni de clarificări și o contestație admisă. Echipamentele trebuie livrate până în mai 2026, termen impus prin PNRR.
Eveniment
Un cetățean bulgar a fost oprit, miercuri dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, după ce polițiștii au descoperit că mașina pe care o conducea era neînmatriculată.
Mapamond
General-locotenentul rus Vladimir Alexeiev, adjunct al șefului GRU, a fost împușcat de mai multe ori de un atacator necunoscut într-o clădire rezidențială din Moscova. Acesta a fost transportat la spital, iar autoritățile ruse au deschis un dosar pentru tentativă de omor. Alexeiev este o figură importantă a serviciilor de informații militare ruse, implicată în războiul din Ucraina și sancționată de UE pentru presupuse operațiuni ale GRU.
Eveniment
Un cetățean grec a fost oprit miercuri după-amiază la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, pe sensul de ieșire din țară, după ce polițiștii au constatat că nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Primăvara începe la Timișoara sub semnul creativității și al designului românesc. Harababura Fair, unul dintre cele mai apreciate târguri dedicate designerilor și creatorilor locali, revine cu o nouă ediție în perioada 28 februarie – 1 martie. Evenimentul va avea loc la Pavilionul ISHO, pe bulevardul Take Ionescu nr. 50–52.
Cinema
România va deschide Festivalul European de Film de la Viena 2026 cu filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu. Proiecția va avea loc pe 19 februarie, la Stadtkino Wien, și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul. Pelicula, premiată la Veneția, Gopo, Cairo și Luxembourg, face parte din selecția festivalului, care reunește producții recente din 18 țări europene.
Mapamond
Meta testează o aplicație dedicată pentru Vibes, o rețea socială de videoclipuri scurte generate exclusiv de inteligența artificială. Platforma, similară cu TikTok, va permite Meta să concureze cu Sora de la OpenAI și apare în contextul planurilor companiei de a introduce abonamente cu funcții AI premium.