Alexandra Stan, creatoarea marelui hit Mr. Saxobeat, va susţine un concert extraordinar în clubul Youtopia din Timişoara în data de 1 martie. Domnişoarele şi studenţii au intrare liberă până înainte de miezul nopţii.
La cei 7 ani ai ei, Hrisanty Adriana Abrudan-Pop se poate lăuda cu şapte expoziţii personale! În perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, „micuţa Picasso de Timişoara”, apelativ cu care o răsfaţă criticii, va expune la Ambasada României la Paris, împreună cu Alina Cioară, visual artist din Timişoara.
CE a decis, miercuri, să lanseze la jumătatea lui octombrie o procedură împotriva Franţei pentru nerespectarea legislaţiei UE după repatrierea romilor, în cazul în care Parisul nu va prezenta până atunci garanţii ferme, şi să demonstreze că aceste acţiuni nu sunt discriminatorii, comentează AFP.
Alerta cu bombă care a condus la evacuarea Turnului Eiffel a fost ridicată cu puţin timp înainte de ora 20.00 (21.00 ora României), a anunţat Jean-Bernard Bros, primarul adjunct al Parisului care se ocupă de turism, contactat de site-ul 20minutes.fr.