A străbătut un secol de primăveri, iar în acest an a fost desemnată cea mai vârstnică persoană din Lugoj. Maria Iacob s-a născut la 5 martie 1910 şi a primit recent premiul şi distincţia „Vârsta de aur” oferite de Primăria şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj.
Cea de-a cincea ediţie a Taberei Internaţionale de Ceramică „Happy Daro” se desfăşoară la Lugoj în perioada 22 – 31 august. La ediţia din acest an participă copii din Spania, Turcia, Bulgaria şi România.
Cele mai vârstnice persoane din Lugoj vor fi premiate de către municipalitate. O doamnă aflată la venerabila vârstă de 101 ani va primi acasă 1.000 de lei, iar alte 15 persoane care au trecut de 90 de primăveri vor beneficia fiecare de câte 300 de lei. În plus, 17 cupluri care au străbătut peste cinci decenii de viață în doi vor fi premiate cu câte 300 de lei fiecare.
Primarul din Lugoj a propus Consiliului Local să suporte branşamentele la reţeaua de apă a gospodăriilor particulare din bugetul local. Potrivit hotârârii iniţiate de Francisc Boldea, lugojenii de pe străzile pe care s-a introdus noua reţea de apă vor fi scutiţi de plata racordului.
Primăria Municipiului Lugoj a semnat contractul cu firma câstigatoare a construcţiei noului pod pietonal dintre Piaţa Agroalimentară şi Cartierul Ştrand. Podul va fi dat în funcţiune anul viitor.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.