Din tavan până la podea şi de la geam până la uşă, un salon din Clinica de Obstetrică-Ginecologie Bega a Spitalului Judeţean Timişoara a fost amenajat prin sponsorizare, aducând numărul saloanelor cu condiţii îmbunătăţite la patru.

Florin Piersic revine la Timişoara cu spectacolul care a reuşit să umple de 16 ori sala Operei Naţionale din urbe: „Străini în noapte”. De această dată, însă, Piersic o are parteneră de scena în comedia romantică a lui Eric Assous nu pe Emilia Popescu, ci pe Medeea Marinescu.

Frumuseţea poartă mai multe nume. Când se-nsoţeşte cu armonia, ea străluceşte în graţia mişcărilor de Taijiquan, în muzică, în dans, în foşnetul mătăsos al rochiilor şi în secvenţele de bodypainting ce transformă trupul în stampă vie. Un spectacol reunindu-le pe toate a adunat luni seară zeci de timişoreni la sediul unei firme de pe strada Simion Bărnuţiu.

Blocajul existent pe piaţa imobiliară şi înăsprirea condiţiilor de acordare a creditelor ipotecare de către bănci, inclusiv prin Programul Prima Casă, scad drastic interesul investitorilor pentru ridicarea de noi construcţii. Regiunea de vest stă cel mai prost din România. Datele oficiale arată o scădere semnificativă a numărului de locuinţe noi livrate beneficiarilor.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.