tion.ro Web analytics

High-kickuri, pumni şi knock-outuri spectaculoase în 28 noiembrie la Confruntarea Gladiatorilor de la Hunedoara. Printre luptătorii din ring s-au numărat şi sportivii de la Clubul Knock Down din Timişoara, care şi-au tras partea leului în cadrul turneului desfăşurat după reguli de K1.
Proiecte ambiţioase la Timişoara. Malurile Begăi vor fi amenajate cu 12 milioane de euro. Pentru Parcul Rozelor se alocă 1,3 milioane de euro. Trandafirii vor avea o casă modernă, pusă în valoare şi de noua arhitecură peisagistică a locului. Ambele proiecte au fost depuse spre finanţare la ADR Vest de Primăria Timişoara.
Nikon România a prezentat la Timişoara cele mai noi produse Nikon, care au fost puse la dispoziţia celor prezenţi la eveniment pentru testare. Vedetele zilei au fost aparatele foto D3100 si D7000, însoţite de noile obiective Nikkor.
Cele şase persoane reţinute în urma descinderilor de joi din judeţul Timiş au fost arestate preventiv. Este vorba despre trei bărbaţi, un minor, şi două femei. Cu toţii sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism.

Ştiri din Timiș

Licitația de 9 milioane de euro pentru repararea drumurilor din Lugoj, anulată. Erau prevăzute și lucrări pentru anul trecut
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.

Eveniment

Accident la Sânmihaiu Român. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.

Eveniment

VIDEO. Accident cu două persoane rănite pe strada Emil Zola din Timișoara
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite. 1

România

Atenționare de călătorie pe un aeroport din Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate. 1

Ştiri din Timiș

Ginkgo Biloba: Ce este, beneficii, contraindicații și cum se utilizează corect! Detalii la Enigma Plant!
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Eveniment

UPDATE. Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici