Pentru că nu se mai descurcă cu 6 lei pe zi,
cât este suma alocată pentru hrana unei singure
persoane, conducerea Cantinei Sociale din Timişoara
cere consiliului local... un leu în plus pentru masa
sărmanilor. Asta, după ce instituţia a fost
nevoită să rezilieze mai multe contracte cu
furnizorii.
IMM-urile din România trebuie să aibă curajul să acceseze fonduri europene. IMM-urile care au dorit să afle noutăţi despre accesarea fondurilor europene au participat miercuri, 13 mai 2009, la seminarul: „Oportunităţi de finanţare pentru IMM-uri”. Galerie foto
Pentru că în acest an se împlinesc 20 de
ani de la Revoluţia izbucnită la Timişoara
în Decembrie 1989, primăria vrea fonduri de la
guvern pentru finanţarea unor proiecte cum ar fi
realizarea unui obelisc în sensul giratoriu din Calea
Buziaşului şi un spectacol de imagine, sunet
şi lumini în Piaţa Victoriei.
Firmele mici şi mijlocii sunt interesate de banii de
la buget şi de fondurile europene. Consiliul
Judeţean Timiş, cu sprijinul Camerei de
Comerţ, Industrie şi Agricultură
Timişoara, au organizat, la finele acestei
săptămâni, o conferinţă pe tema
„Accesarea fondurilor structurale şi nationale,
politici guvernamentale iniţiate de M.I.M.M.C.M.A.
pentru îmbunătăţirea mediului de
afaceri”.
ARAD - Primăria Şagu a solicitat Comisiei
judeţene de fond funciar reglementarea juridică a
unei suprafeţe de teren agricol de 43,9 hectare de
teren agricol-păşune, pentru a putea obţine
fonduri europene.
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, în perioada 7–8 februarie, un eveniment dedicat creației locale și consumului responsabil: Ecoóp Pop-up Shop – Poartă iubire, artă & meșteșug contemporan. Evenimentul va avea loc la Galeria 5, iar intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.
Ştiri din Timiș
Vineri, 6 februarie, după terminarea cursurilor, elevii și preșcolarii din Timiș vor fi în vacanță până pe 15 februarie. Următoarea vacanță va fi în aprilie, când va fi sărbătorit Paștele.
Cinema
Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, inspirat dintr-un caz real, care reconstruiește ultimele ore din viața lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani ucisă de armata israeliană în Gaza, în timp ce încerca să fie salvată de voluntarii de la Crucea Roșie.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș a confirmat, în data de 5 februarie, un caz de Pestă Porcină Africană (PPA) la mistreți, pe raza Asociației de Vânătoare Știuca Zgribești – Fondul de Vânătoare 36 Oloșag.
Ştiri din Timiș
STPT a deschis o nouă stație în fața Parcului Botanic/Spitalul Municipal, pentru autobuzele și firobuzele care merg dinspre Mărăști spre Piața 700. Șase linii opresc aici permanent, după ce zona nu avea nicio oprire intermediară.
2