Principiul cantitativ nu este unul corect atunci când vine vorba despre fondurile europene. Important este cum ajută aceşti bani şi care este efectul lor asupra României, a declarat, la Timişoara, premierul Dacian Cioloş. El a mai spus că ţara noastră nu trebuie să se ducă la Bruxelles „ca la Înalta Poartă”, ci trebuie să îşi impună punctul de vedere.
Pe o ceață deasă și un frig intens, primarul Nicolae Robu a anunțat, luni, finalizarea proiectului de reamenajare a malurilor Begăi, proiect cofinanțat din fonduri europene, al cărui termen limită era peste doar câteva trei zile: 31 decembrie 2015. Se mai așteaptă vaporașele care vor circula pe canal.
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara beneficiază de puţin timp de un nou Centru de Medicină Genomică. O investiţie de peste 24 de milioane de lei, acesta va oferi noi posibilităţi de cercetare în domeniul geneticii, fiind dotat cu aparatură la cel mai înalt nivel, unele dintre componente fiind disponibile în premieră în Europa, iar majoritatea fiind unice în Europa de Sud-Est.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case