Sâmbătă, 7 aprilie, amatorii de folk din oraşul nostru sunt invitaţi la un concert extraordinar cu Zoia Alecu, fosta componentă a trupei Sfinx Experience, evenimentul prilejuindu-le melomanilor o întâlnire sonoră cu una din cele mai bune voci româneşti.
Muzicienii timişoreni Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein au lansat un nou album sub numele “Acoustica: Monsters of folk”, evenimentul – colorat evident cu un mini - recital - desfăşurându-se în cadrul manifestărilor din Salonul de Carte Bookfest de la Timişoara.
Muzicienii timişoreni Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein se pregătesc pentru o nouă lansare de album, de această dată sub numele de “Acoustica: Monsters of folk”, evenimentul urmând să fie inclus în cadrul manifestărilor din Salonul de Carte Bookfest de la Timişoara.
Tradiționalul concert anti-Valentine s Day al celor de la Țapinarii a strâns un public numeros, cald și pus pe glume, vineri seara, în clubul Bunker din Timișoara. Iubitorii de folk au avut parte de un recital plin de umor, care le-a reamintit că "fericirea-i un lucru mărunt, e o aripă care vibrează", iar "viața-i frumoasă, dar cam plicticoasă".

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.