Arderea miriştilor, a stufărişului şi a vegetaţiei ierboase, fără respectarea legii, se sancţionează conform art. 96 alin.(1) pct.9 din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.265/2006 cu modificările ulterioare, cu amendă contravenţională de la : 3.000 la 6.000 de lei (RON) pentru persoane fizice şi respectiv 25.000 la 50. 000 de lei (RON) pentru persoane juridice.

Deşi observaţiile astronomice care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă seara au fost anulate, iluminatul public din Piaţa Unirii şi de pe câteva poduri din oraş a fost oprit, iar timişorenii care au fost prezenţi la Casa Studenţilor, cu ocazia maratonului de teatru, au avut parte de o spectaculoasă reprezentaţie de jonglerii cu focul.
Urmărire ca-n filme, după un autoturism Oltcit, în localitatea Variaş din judeţul Timiş. Poliţiştii au făcut uz de armă pentru a-l captura pe un şofer care a refuzat să oprească la semnalele lor.
Autorităţile elene au evacuat circa 70 de
persoane, inclusiv turişti străini, de pe o
plajă de pe insula Zakynthos din Marea Ionică,
din cauza unui incendiu de vegetaţie, relatează
Reuters.
persoane, inclusiv turişti străini, de pe o
plajă de pe insula Zakynthos din Marea Ionică,
din cauza unui incendiu de vegetaţie, relatează
Reuters.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.