Un tânăr din Hunedoara s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost surprins de o patrulă a Poliţiei Locale în timp ce atenta la florile din centrul Timişoarei.
Mamele aflate la Maternitatea Bega din Timişoara, dar şi doamnele din cadrul staff-ului medical, au fost răsplătite cu flori. Membrii clubului Rotaract Cetate Timișoara au împărțit flori și au urat „La Mulți Ani" tuturor mamelor de la cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor.
Ziua de 8 Martie a fost marcată, în județul Timiș, și în punctele de trecere a frontierei. Astfel, polițiștii de la Frontieră le-au întâmpinat pe toate călătoarele cu o floare pentru a marca astfel ziua lor.
De 8 Martie, doamnele din Partidul Democrat Liberal Timiş şi-au ales o nouă conducere a organizaţiei. La alegeri au participat 130 de politiciene din întreg judeţul.
Mai multe reprezentante ale sexului frumos au fost surprinse, plăcut, de către rugbiştii de la RCM Timişoara cu ocazia zilei de 8 Martie. Ei au împărţit, sâmbătă, flori în Piaţa Victoriei din Timişoara. Distracţia sportivilor a continuat după ce au participat la filmările pentru proiectul Happy.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.