Unii dintre timişoreni nu au pic de respect pentru domeniul public şi nu cunosc noţiunea de simţ civic. Poliţiştii locali au reuşit să prindă în flagrant aproape 20 de persoane care aruncau gunoaie la rampele clandestine din oraş la cea mai recentă acţiune pe care au organizat-o.
Un tânăr din Timișoara poate să doarmă liniștit acum, după ce polițiștii au reținut un bărbat care îi cerea în mod repetat bani ca să nu îl agreseze şi să nu îi incendieze mașina. Acesta a fost prins în flagrant, miercuri, de polițiștii timișeni, fiind suspectat pentru șantaj.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, au reuşit prinderea în flagrant a unui bărbat după ce a sustras un laptop dintr-un autoturism.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, Ciprian Zamfirescu. Acesta este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă după ce ar fi acceptat 1.500 de euro şi 12.600 de lei de la reprezentantul unei firme de pază, procurorii DNA reuşind să îl prindă în flagrant în timp ce lua o parte din bani.
Lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie
(DGA), Serviciul Teritorial Anticorupţie Cluj Napoca
au reţinut un bărbat care a oferit mită 100
de euro pentru a nu răspunde în faţa legii.
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani.
1
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
1
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite.
2
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.