Un membru al clanului Cârpaci, Ioan Cârpaci, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să îi dea mită unui polițist local de la Serviciul Disciplina în Construcții, pentru a-l determina pe acesta să nu îl amendeze pentru lucrări fără autorizație la un imobil istoric din centrul Timișoarei.
Eveniment
O acțiune a polițiștilor antidrog din Timișoara, desfășurată împreună cu procurorii DIICOT, a dus la prinderea a patru persoane suspectate că se ocupau de vânzarea de droguri de mare risc și substanțe psihoactive.
Ştiri din Timiș
Gabriel Drăgan, primarul comunei Peciu Nou, propune anul acesta un buget orientat spre dezvoltare. Astfel, edilul vrea să taie finanțarea rugilor din comună și a satelor aparținătoare, precum și restul evenimentelor de peste an, iar banii să fie transferați pentru cofinanțarea lucrărilor la Școala cu clasele 0–VIII, ridicată cu bani europeni.
Ştiri din Timiș
Lotul 1 Caransebeș – Lugoj, cel mai întârziat segment al proiectului de modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, a ajuns la un stadiu fizic de aproape 10%. CFR Infrastructură Timișoara anunță că pe șantier se execută lucrări de terasamente, consolidări și sisteme de drenaj.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani, aflat deja în detenție într-o altă cauză, este cercetat pentru trafic de persoane, după ce ar fi exploatat sexual o tânără timp de mai bine de un an. Cazul a fost documentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Eveniment
Odată cu minivacanța de 1 Mai, Poliția Locală anunță că își va intensifica prezența în teren, în special în zonele de agrement, pentru a se asigura că ieșirile la iarbă verde se desfășoară în condiții civilizate și legale. Reprezentanții instituției au transmis, joi, că relaxarea în natură vine la pachet cu responsabilitate.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Direcția de Sănătate Publică Timiș a dispus anularea autorizației sanitare de funcționare pentru Liceul Teoretic „William Shakespeare” Timișoara, în urma unui control efectuat după o sesizare transmisă Ministerului Sănătății și redirecționată instituției.
8
Ştiri din Timiș
În perioada 1–3 mai 2026, biletul la filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care rulează la Cinema City, îți aduce oferte la Douglas, Cupio, My Geisha, Gerovital, Kaelisse, Kiehl’s, Marionnaud, NYX, Xpert Beauty și Yves Rocher, dar și un meniu mediu popcorn.